Newsflash

Rezultate căutare « societatea multidisciplinara a medicilor rezidenti »


ORCHESTRA MONDIALĂ A MEDICILOR – Concert de binefacere –

de M. K. - ian. 29, 2010

Ideea creării primei Orchestre Mondiale a Medicilor (World Doctors Orchestra) a luat naştere în 2007*, din iniţiativa prof. dr. Ştefan Willich, medic cardiolog, director al Institutului de Medicină Socială al Spitalului universitar „Charité“ din Berlin. Graţie acestui medic german, el însuşi violonist, Orchestra Mondială a Medicilor a susţinut primul său concert la 4 mai 2008, într-una din sălile Filarmonicii din Berlin. (...)

IMPORTANT -Repartizarea locurilor suplimentare de rezidenţi-

- ian. 8, 2010

Ministerul Sănătăţii anunţă pe cei interesaţi că repartizarea celor 1.500 de locuri suplimentate, de rezidenţi în Medicină de familie, se va desfăşura după cum urmează: 1. Schimbarea centrelor de pregătire pentru cei care au ales loc/post în specialitatea Medicină de familie. (...)

Salonul de iarnă al medicilor

de Dr. Laura POANTĂ - ian. 8, 2010

În decembrie 2009, au avut loc două evenimente importante în preajma Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, şi anume: tradiţionalul vernisaj şi lansarea albumului retrospectiv ale Salonului de iarnă al medicilor. (...)

Concertul de Sărbători al Orchestrei medicilor

de Anca FLOREA - ian. 8, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Societatea Română de Endocrinologie (SRE)

- oct. 9, 2009

(http://www.sre.ro) anunţă organizarea celui de-al XVII-lea Congres Naţional de Endocrinologie cu participare internaţională, care va avea loc la Sinaia, hotel Internaţional, în perioada 29–31 octombrie 2009. (...)

OTDM ŞI NECESITĂŢILE MEDICILOR DENTIŞTI

Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.

Prezenţă fotografică a medicilor români în Italia

de Dr. Raluca BULEA - sept. 18, 2009

Aşa cum vă anunţam într-unul din numerele anterioare, la 19 septembrie 2009 va fi vernisată, la Termoli, în Regiunea Molise (şi nu la Roma), expoziţia colectivă comună a AMFI – Asociaţia Medicilor Fotografi Italieni, care va aniversa, la 1 octombrie, 15 ani de existenţă, şi a ARFOMED – Clubul de Artă Fotografică a Medicilor din România, expoziţie care va putea fi vizitată până la 4 octombrie. (...)

Plata medicilor şcolari

- sept. 4, 2009

Începând de anul viitor, autorităţile locale vor beneficia de fonduri pentru plata medicilor şcolari, special repartizate de la bugetul de stat.

Filiala Maramureş a Asociaţiei Medicilor Pensionari - Cinci ani de la constituire

de Dr. Marian FELIX - iul. 31, 2009

< Articolul integral poate fi citit în nr.31 al săptămânalului nostru "Viaţa medicală". >

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe